(I) Războiul fake news în era digitală. Tacticile care mențin Rusia pe primul loc

Ați auzit probabil de atâtea ori vorbele pline de însemnătate ale celebrului scriitor George Orwell, autor al romanului distopic 1984: “Cine controlează trecutul controlează viitorul, cine controlează prezentul controlează trecutul”. Omenirea nu se află însă în punctul unei conspirații generale, ci este, dacă privim cu detașare, la fel de fragmentată ca în toată existența sa. Este drept însă că se cuvine să apreciem corect mijloacele prin care se duc astăzi bătăliile lumii noastre, precum și schimbările ce au avut loc în plan tehnologic, schimbări deloc de neglijat, ce par să fi propulsat cetățenii în mijlocul unei tornade informaționale.

Accesul liber, instant și fără costuri semnificative la informații din toate planurile închipuite și dorite este fără doar și poate cel mai mare dar al epocii în care ne-a fost dat să existăm. Neglijarea și nerespectarea acestui aspect poate duce la pierderea privilegiului de care beneficiem. Cu toate acestea, precum o sabie cu două tăișuri, acest avans remarcabil al omenirii din ultimele două decenii a produs interesante mutații de natură psihologică, nu atât în rândul generației millennial și post-millennial crescute concomitent cu dezvoltarea tehnologiei, ci mai ales între generațiile anterioare boom-ului IT. Continue reading →