Ce îi lipseşte cu desăvârşire diplomaţiei române?

Diplomaţia este o artă, iată un clişeu ce inclină balanţa puterii unui stat de multe ori într-un mod foarte dramatic. Un exerciţiu de „relaţii publice“, ridicat la cel mai înalt nivel, acolo unde mizele nu sunt bugete corporatiste, ci ţări, popoare, economii sau pur şi simplu…vieţi. Dincolo de toate implicaţiile tehnice, diplomaţia înseamnă în primul rând oameni, oameni talentaţi, intuitivi, spontani şi bine pregătiţi.

Aparent simplu la prima vedere, diplomaţia, ca multe alte domenii ale vieţii politice, este afectată de invazia nepotismelor, favorurilor personale, dar cel mai grav, de cea a lipsei de profesionalism. Asociind diplomaţia cu domeniul comunicării şi al relaţiilor publice, am convingerea fermă că acesta ar trebui să fie domeniul cel mai bun al conducerii unui stat, acolo unde să fie investite nu bugete de milioane de euro, ci minţi agile, deschise, şi unde promovarea carismei personale susţinută de un bagaj cultural solid să fie un criteriu de bază. Continue reading →