Cum îşi negociază aleşii de la Bruxelles viitoarele funcţii. Un caz „made in EU”

Afis electoral inaintea europarlamentarelor

Campania pentru alegerile europarlamentare se află pe ultima sută de metri, însă pregătirile pentru negocierile posturilor europene sunt în toi în spatele cortinei de la Bruxelles. Astfel, ascunse sub aparenţa unor gesturi lipsite de semnificaţie la prima vedere, politicienii europeni îşi creează avantaje faţă de adversari, prin terţi.

Una dintre cele mai importante bătălii se duce pentru şefia Comisiei Europene, decisă anul acesta de formaţiunea cu cele mai bune rezultate la alegerile care se vor încheia duminică, 25 mai. Popularii europeni sunt umăr la umăr cu social-democraţii în ultimele sondaje, urmaţi la distanţă considerabilă de liberali. Cu toate acestea, se pare că liberalii de la ALDE vor fi în miezul negocierilor pentru alegerea unui preşedinte al Comisiei Europene, după ce rezultatele strânse dintre ocupanţii primelor două locuri vor conduce la necesitatea formării unor coaliţii pentru majoritate, potrivit experţilor. Deşi candidatul liberal la şefia CE, belgianul Guy Verhofstadt speră că va putea negocia numirea sa printr-o alianţă cu una din cele două formaţiuni principale, PPE sau PES, este greu de crezut că popularii europeni sau socialiştii vor rata şansa de a numi un preşedinte CE din rândul lor. Specialiştii în afaceri europene au sugerat că au fost pregătiţi deja candidaţii din flancul doi al PPE şi PES, Michel Barnier şi Helle Thorning-Schmidt, fapt ce demonstrează negocierile subterane cu terţi, precum ALDE. Continue reading →

Ultimul semnal de alarmă al Bruxelles-ului. Bucureştiul ascultă?

BELGIUM-EU-REDING

România este unul dintre statele membre ale UE în care statul de drept nu este respectat, este mesajul reiterat de Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, duminică seara. Avertismentul oficialului european nu este întâmplător, deoarece în urmă cu trei luni la Bruxelles se discuta în spatele uşilor închise despre declanşarea unor sancţiuni în acest sens, care să servească drept exemplu pentru restul ţărilor.

Trebuie să discutăm mai mult, se spunea, dincolo de problemele economice, de modul în care statele membre aplică regulile statului de drept şi asigură respectarea drepturilor fundamentale“, se discuta pe un ton tot mai grav în organismul colegial de conducere al Comisiei Europene. Continue reading →