Fără patriotism şi populisme. Un mesaj simplu pentru românii frustraţi

În mijlocul acestor vremuri tulburi, încărcate de resentimente şi frustrări transformate în arme ce distrug zilnic mii de vieţi, am cugetat mai mult la soarta noastră, a poporului european veşnic nemulţumit de…sine.

Din umilele mele observaţii, mi-am dat seama că există un acut sentiment de inferioritate răspândit între semenii mei, faţă de „omul alb“ din Occident. Desigur, exagerez cu bunăştiinţă, nu există nicio implicaţie etnică – doar că omul alb din vest este încă un super – model de civilizaţie şi comportament, deşi au trecut mulţi ani de când societatea noastră a evoluat la un nivel asemănător cu vecinii noştri consumerişti.

De multe ori însă, această tipologie are grave carenţe de educaţie şi maniere, însă pentru unii români, omul alb din vest rămâne urcat pe un mic piedestal. Aceeaşi situaţie ingrată se regăseşte, din nefericire, cel mai des la nivelul scenei politice, unde este dublată de lipsa educaţiei profesionale solide şi de arderea rapidă a etapelor necesare unei cariere în domeniu. De altfel, inferioritatea aceasta ingrată care ne decredibilizează în faţa concetăţenilor europeni se naşte dintr-un mix de provincialism, modestie şi teamă.

Din fericire, am o veste extrem de bună: nu s-a reuşit contaminarea generaţiei tinere, cu vârste sub 30 de ani (nu am făcut un sondaj, este o constatare – dar credeţi-mă, am un spirit analitic!). Acesteia îi lipseşte desigur modestia, dar nu pare a fi un lucru rău, după decenii de umilinţă autoimpusă.

Sunt român, dar mă tratez nu sună prea atractiv ca şi slogan turistic. Mai degrabă miroase urât nasului vestic a complex de inferioritate, adus la condiţia de puroi.

(Daniela Virschi, studentă la un master de Studii Europene şi Relaţii Internaţionale în Paris)

Globalizarea informaţională a avut în mod clar efecte benefice pentru noi, cei tineri: ne-a demonstrat că suntem egali cu ceilalţi, mai mult sau mai puţini albi ca noi, dar membri ai aceluiaşi bătrân continent. Vorbim limba universală a social media, internetului, smartphone-ului, wikileaks, youtube, wikipedia şi amazon cu miile de cărţi. Suntem mai ispitiţi, dar mai aproape de multiculturalism şi mult mai greu de ţinut sub papucul ignoranţei. Lideri autocraţi orbiţi de putere, precum Viktor Orban, doresc legarea poporului în lanţurile dictaturii şi a represiunii, în numele unor concepte ideologice uitate în pagini îngălbenite ale vreunui manual comunist. Dar oameni ca el vor pieri în momentul în care generaţia pe care el o crede manipulată va considera că ultima picătură a umplut paharul. Democraţia liberală nu s-a sfârşit, dle. Orban, vor avea grijă de asta cei născuţi din cenuşa fostei Cortine de Fier.

Pentru a întări spusele mele, vă invit să citiţi eseul unei tinere românce de 24 de ani, Daniela Virschi, înrolată la un master de „Studii europene şi Relaţii internaţionale“ în Paris. Viitorul sună bine, nu vă îndoiţi de asta!

“Europa o fac oamenii. Pe umerii fragili ai deciziilor, prejudecăţilor şi inimilor deschise se ţine întreaga structură a Uniunii. Sloganul acestei influente organizaţii interstatale este: Uniţi prin diversitate. Aceasta însemnând că fiecare stat-membru, cu a sa mentalitate, nivel de dezvoltare socio-economic şi alte diverse metehne la pachet, contribuie binelui si progresului tuturora, a întregii Europe.

O publicitate Conex, care încă nu devenise Vodafone, pe timpurile copilăriei mele deloc digitale, ne comunica că viitorul sună bine. Aşa e şi cu diversitatea. Viitorul ei este unul promiţător.

Dar ca şi în orice aplicare a teoriei cu bune intenţii la scara vieţii reale , practica bate gramatica şi în cazul dat.

Recent o bună cunoştinţă de-a mea, de fel franţuzoaică, s-a întors din peregrinările unei vizite de serviciu de 4 zile la Brăila. Impresiile, culese la cald, au fost surprinzătoare chiar şi pentru mine însumi. Doamna îmi vorbea despre drumurile în stare deplorabilă, pe care se circulă a câte patru pe 2 benzi paralele, de sensuri giratorii la care periodic dai peste hipomobile (pardon, căruţe) trase de măgari (măgarii, sărmanii nu au nicio vină). Cu ochii verzi devenind tot mai mari de mirare, a concluzionat că de fapt a călătorit în timp şi că pe această tară o paşte apocalipsa. De felul meu, moldoveancă de peste Prut, am râs cu poftă şi am invitat-o să admire sfârşitul lumii în Republica Moldova.

Am pornit uşurel la vale acest articol cu o idee. Că orice ţară are farmec şi orice ochi poate fi educat.

Sunt român, dar mă tratez nu sună prea atractiv ca şi slogan turistic. Mai degrabă miroase urât nasului vestic a complex de inferioritate, adus la condiţia de puroi. Mai toate articolele de specialitate ne spun că o relaţie amoroasă împlinită apare la orizont doar atunci când începem să ne iubim pe noi înşine. Aşa e şi cu iubirea la scară mai mare, la nivel de ţară şi popor.

Noi avem farmec: În starea oraşelor, martori tăcuţi a cursului istoric lin doar pe alocuri, în meşteşugurile şi muzicile păstrate, farmecului nostru îi stă bine la răscruci prăfuite de sate şi-n sufletele noastre. Cred că etapa premergătoare acceptării noastre de către ceilalţi este scuturatul de stereotipurile miţoase despre noi înşine. De fiecare dată când înjurăm, trecem la roşu fiind la volan şi dam mită, rămânem corigenti la ora de integrare europeană şi avem nevoie să revedem materia din urmă.

Farmecul vine dinăuntru. Din om, spre om, spre oameni. Curajul este farmec. El ucide frica si deschide drum luminii în inimă şi-n gând. Sunt român, dar mă tratez. Învăţ să mă iubesc.”

[Articol publicat și pe Adevărul.ro]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *