Dă-i nas lui Ivan… Cum a reuşit Europa să îşi pună în cap tinerii musulmani

10463701_10152838867503273_177689260351522639_o

În ultimii ani, Europa nu fost zguduită numai de cutremurele economico-financiare, ci şi de criza tot mai adâncă a identităţii, declanşată de un dezechilibru între conceptele de toleranţă absolută şi integrarea cu succes a valului de imigranţi din zona arabă.

Desigur, discuţia este foarte delicată şi poate fi abordată din mai multe unghiuri: cel religios, social, juridic, cel al tradiţiilor milenare europene sau poate, din punct de vedere al toleranţei, pe care noi ca europeni am moştenit-o de-a lungul timpului (învăţând din greşeli, războaie şi alte catastrofe, pe care da, este adevărat, le-am provocat şi noi). Continue reading →

“All eyes on Berlin”. Nevoia de lideri puternici

UE a primit premiul Nobel pt Pace în 2012

Ca în mai toate aspectele vieţii, prosperitatea, bucuria, soarele au tendinţa de a acoperi deficienţele care ne înconjoară. Valul necazurilor loveşte întotdeauna, periodic, deoarece face parte dintr-o ciclicitate a naturii pe care o filosofii, teologii, cercetătorii si psihologii încearcă să o justifice de mii de ani, însă singura realitate este că nimeni nu a reuşit să o oprească.

Europa a fost lovită de un val al necazurilor, care pare a semăna în prezent cu un bulgăre de zăpadă care în rostogolul său se face ameninţător de mare. Nu sunt puţini cei care cel puţin la nivel verbal săpau groapa visului european, încă din momentele sale de glorie. Dintre ei, vocile cele mai pregnante erau cele ale unor experţi, fără îndoială, dar experţi în manipularea pieţelor de capital pentru interesele personale, asta când nu se ocupau să prăbuşească economii. Dar vremea lor stă să apună, în primul rând pentru că indiferent cât de mare este puterea pe care o deţii, sau conturile bancare, nimeni nu a reuşit până în acest moment să îşi mai cumpere câţiva ani. Continue reading →

Brexit sau cum va cauza Marea Britanie cutremurul deceniului

Margaret Thatcher statue

După 5 secole de ascensiune fulminantă şi control asupra tuturor marilor decizii ale lumii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord îşi continuă dezintegrarea începută acum 70 de ani, fără a putea accepta lecţia cruntă, dar atât de des întâlnită, a istoriei.

Incapabili să accepte că ceea ce trăiesc astăzi este doar o simplă şi naturală regulă a vieţii, nostalgicii Imperiului în care soarele nu apunea ameninţă să distrugă un concept din care au ales să facă parte voluntar şi nestingheriţi. Continue reading →

Turcia, alcoolul şi aderarea la UE

Relaţia dintre Turcia şi Uniunea Europeană a împlinit jumătate de secol de la semnarea primului pact oficial de pre-aderare, sugerând o relaţie cel puţin bizară între cele două părţi. Deşi discuţiile au luat o pauză în 2010, preşedintele Consiliului European a transmis astăzi un mesaj optimist, după vizita sa la Ankara de pe 23 mai. Premierul turc Erdogan anunţă tot azi o lege acuzată a fi un nou pas spre impunerea unei agende islamice.

Ceea ce se poate observa foarte uşor este lipsa reală a intenţiilor de căsătorie dintre statul turc şi Uniunea Europeană, printr-o amânare ce durează de mai bine de 50 de ani, deşi nimeni nu poate nega o cooperare constantă între cele două entităţi. Este clar dar nimeni nu o spune cu voce tare, deşi poate primul ministru Erdogan alege un mesaj mai direct. Continue reading →

UE şi evaziunea fiscală. Unde se termină drepturile noastre?

Opinia generală despre evaziunea fiscală este negativă. Justiţia consemnează şi ea calitate infracţională a fenomenului. Aşadar, la prima vedere ar fi simplu să aplaudăm dorinţa Uniunii Europene de a lua toate măsurile posibile pentru a combate acest fenomen. Privită însă în adâncimea sa, definiţiile pe care birocraţii europeni le dau evaziunii fiscale, tind să depăşească cadrul legal şi să invadeze un spaţiu intim a cetăţenilor din UE.

Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune – un aforism pe care iubita mea profesoară de limba engleză l-a enunţat unor copii cu o vârstă prea fragedă pentru a-i înţelege sensul, însă suficient de devreme cât să rămână în adâncul minţii ca fiind un mare adevăr. Astăzi, mai mult decât oricând, e uşor de înţeles motivul pentru care compar intenţiile aparent bune ale UE în lupta sa pentru supravieţuire şi finanţare, cu cele care pot provoca o deziluzie generală. Continue reading →

Piaţa Unică de Telecomunicaţii: la un pas de realizare

O veste importantă şi binevenită pentru toţi cei care folosesc comunicaţiile digitale, de la telefonie la internet: Comisia Europeană a devansat data de prezentare a raportului privind implementarea unei singure pieţe pentru telecomunicaţii la nivelul UE.

Anunţat iniţial pentru luna octombrie, raportul va fi prezentat în iunie de către comisarul european pentru Agenda Digitală şi vice-preşedinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes, şi va conţine toate observaţiile şi soluţiile necesare pentru realizarea unui nou pas spre o Europă mai integrată. Continue reading →